Connect with us

Ce cauti astazi ?

Breaking News

Impozite și taxe mai mari din 2023 la Lugoj

Primăria Municipiului Lugoj anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2023.

Indexarea impozitelor și taxelor locale este reglementată prin art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că „În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local și se aplică în anul fiscal următor.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor ”Pentru indexarea impozitelor și taxelor locale aferente anului 2023, consiliile locale vor utiliza rata inflației de 5,1%”.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 172/2022 a fost aprobat nivelul de indexare al impozitelor și taxelor locale, inclusiv actualizarea limitelor amenzilor, urmând a fi incluse în prezentul proiect pentru aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2023.

Potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2023, se propune acordarea unor facilităţi fiscale, respectiv acordarea unei bonificaţii de 10% (în Lege – până la 10%) pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi a impozitului pe mijloacele de transport datorate pentru întregul an de către persoanele fizice şi juridice (cu excepția persoanelor juridice care achită obligația de plata la ghișeele Primăriei prin chitanță cu numerar sau P.O.S), până la primul termen de plată.

Documentaţia poate fi consultată pe pagina de internet a instituţiei, secțiunea „Transparență decizională”, la linkul www.primarialugoj.ro și la sediul instituţiei din Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Biroul de relaţii cu publicul al instituţiei.

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 19.08.2022 ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: contact@primarialugoj.ro; prin poştă, la adresa: Primăria Municipiului Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4, Lugoj, jud. Timiș sau la sediul instituţiei, la Biroul de relaţii cu publicul, între orele 8-16. Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri pentru proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2023”. Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul www.primarialugoj.ro, secțiunea „Transparență decizională”. Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată tot în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 15.09.2022.

Pentru informaţii suplimentare, telefon: 0256/352240, e-mail: contact@primarialugoj.ro, persoană de contact: Iuliana-Alina Chiriac.

sursa: lugojeanul.ro

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa va placă

Stirile TEN TV

O nouă ediţie a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale, se pregăteşte la Timişoara. În perioada 21 – 25 martie, Camera de Comerț, Industrie...

Diverse

La nivelul Uniunii Europene, purtarea căștii de protecție pentru bicicliști este obligatorie prin lege în 12 state, în timp ce în România este doar...

Publicitate

Pescăria PELE situată pe drumul național, Lugoj-Reșița la km 9, pe raza localității Victor Vlad Delamarina, vă invită la un pescuit sportiv de crap,...

Stirile TEN TV

Ferma Pomicolă Pohalma, din Lugoj, ce aparține stațiunii didactice a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, din Timișoara, se pregătește să...