ÎNCEPE TRANSPORTUL CU VAPORAȘELE

Timișorenii vor putea circula cu vaporașele, în regim de mijloace de transport în comun, chiar de săptămâna viitoare, scrie opiniatimisoarei.ro. Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Robu, care a precizat că, pentru început, doar 3 din cele 7 vaporașe vor circula pe Bega, urmând ca în funcție de fluxul de călători numărul acestora să fie crescut. Biletele vor putea fi cumpărate direct din vaporașe la prețul de 1 leu pentru o cursă, însă primarul vrea să ofere gratuitate celor care folosesc vaporașele pentru transportul în comun. Pentru asta, e nevoie de o hotărâre de consiliul local. Vaporașele au început să circule pe Bega din 3 august, de Ziua Timișoarei, după ce s-au primit toate avizele necesare. De atunci, timișorenii se pot plimba zilnic cu vaporașele, însă doar în regim de agrement, în zona centrala a orașului. Odată ce va începe transportul în comun pe apă, vaporașele vor opri în 9 stații, de-a lungul canalului Bega.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *