INTABULĂRILE GRATUITE, PUSE PE PAUZĂ

Deși a fost anunțat ca fiind în derulare la nivel național, la Lugoj programul de intabulări gratuite a terenurilor și proprietăților cu bani europeni, a fost pus momentan pe pauză. Autoritățile ar fi trebui să intabuleze gratuit aproximativ 850 terenuri agricole din extravilanul orașului, însă lugojenii care s-au arătat interesați de această acțiune au fost trimiși acasă de funcționarii din primărie, fiind informați că vor fi contactați ulterior. Primarul Lugojului, Francisc Boldea, a explicat că această situație este generată de faptul că pentru aceste lucrări s-a organizat de trei ori licitație și nu s-a prezentat nicio firmă, motivul fiind prețul.

Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj (PSD):

E vorba de 850 de parcele împărțite în 16 loturi pentru care intabularea se face gratuit. Noi am scos la licitație de trei ori până acum. Cine a dorit să înscrie a fost binevenit. Nu s-a înscris nimeni de trei ori, pentru următorul motiv: Oficiul Național de Cadastru plătește intabularea acestor loturi, dar pentru firma care câștigă licitația prețul este de 60 pentru un lot. Pe o intabulare se plătește 60 de lei, preț care este foarte mic față de lucrările ce trebuiesc cadastrale făcute

La Lugoj ar trebui intabulate până în luna noiembrie terenuri în următoarele zone:

  • Dealul Hezerișului, partea de Nord a centurii Lugoj;
  • Dealul Viilor, partea de Nord a centurii Lugoj;
  • Zona Liceul Agricol;
  • Zona case – Tirol cu Dealul Capelei;
  • Zona str. Traian Vuia și
  • Câmpul Aviației cu Uzina de Apă nr.1.      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *