„Launmomendat în parc” va avea loc la început de iunie

Unul dintre cele mai interesante evenimente de vară din Timișoara va fi organizat și în acest an în Parcul Poporului. „Launmomendat în parc” va avea loc la început de iunie și înseamnă, și de această dată, concerte, ateliere, expoziții, spectacole de teatru, proiecții de film.

Festivalul „Launmomentdat în parc”, ajuns la ediția a treia, revine în Parcul Poporului, în perioada 8-10 iunie. Între orele 12 și 23, în fiecare zi sunt programate concerte, ateliere, expoziții, spectacole de teatru, proiecții de film și tehnologie. Vor fi trei scene de concert, Amazon, Safari și Tropical, unde se vor regăsi, după preferințe, iubitorii de indie pop, synth pop, muzică electronică, house, disco, techno, reggae, bass și dub.

Pe scena Amazon vor fi concerte cu artiști și trupe internaționale și naționale. Programul include atât concerte live cu trupe, cât și concerte electronice cu DJ, jam sessions, DJ sets, colaborări spontane (b2b) și experimente muzicale. Scena Safari aparține grupului intitulat Dubapest Hifi, primul proiect de soundsystem reggae din Ungaria. Grupul muzical este format din doi selectori – Jahfar și Captain Midnite, împreună cu Babystep la microfon, având un sistem de 20 kilowati. Proiectul îmbină stilurile roots, reggae, dub, stepper și new digital. Scena Tropical e pentru iubitorii de viniluri. Publicul este invitat să descopere muzică alături de trei invitați speciali Mihu, Silvana & OCVCP. Tot aici, Viniloteca va pregăti colecțiile de plăci pentru vânzare.

Conceptul a luat naștere în 2015, fiind rezultatul pasiunii de o viață a lui Emil Biebel. Festivalul „Launmomentdat în parc” este o platformă de promovare a tinerilor muzicieni, compozitori, DJ, instrumentiști, fotografi, videografi, artizani, artiști plastici sau multimedia.

sursa: debanat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *