Liviu Dragnea, absențe la 55% dintre ședințele deputaţilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a absentat la 55% dintre ședințele deputaţilor.

Liviu Dragnea este prezent în Parlament aproape în fiecare zi. În mai bine din jumătate din timp însă, nu iese din birou să participe la activitățile Camerei Deputaților, pe care o conduce. Potrivit informațiilor furnizate de forul inferior, la solicitarea Libertatea, Liviu Dragnea a absentat la 55% dintre ședințe. La comisia de administrație, unde este membru și unde este obligat să participe, nu s-a dus niciodată. Imediat ce a fost ales deputat, le-a transmis parlamentarilor PSD că “nu va mai tolera absențele de la serviciu”.

Anul trecut, în luna aprilie, Liviu Dragnea nu a participat decât la o singură ședință a Camerei Deputaților din cele 9. La fel și în noiembrie 2017. Din totalul de 152 de ședințe ale Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a bifat doar 67 – cele mai multe dintre ele, cu miză politică.

Toate absențele sunt motivate, după cum ne-a transmis Camera Deputaților. Aproape din oficiu chiar, căci Liviu Dragnea are dreptul să lipsească și nu trebuie să dea explicații pentru absențele sale.

Liviu Dragnea a fost plecat în cinci deplasări externe: SUA (ianuarie 2017), Israel (aprilie și iulie 2017), Estonia (aprilie 2018) și Elveția (mai 2018).

sursa: romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *