LIVIU JIGMOND JR., APROAPE DE CALIFICARE

Pilotul lugojean Liviu Jigmond jr., legitimat la Clubul Moto Extrem, condus de tatăl său, este foarte aproape de o calificare în finala Campionatului European de motocros. La etapa a treia, penultima din Campionatul European, regiunea sud-est, ce a avut loc duminică pe circuitul de 1700 m de la Mladina din Croația, Liviu Jigmond jr. a reușit să-și îmbunătățească poziția în clasament cu două locuri, la clasa 65 cc, fiind foarte aproape de calificarea în finala Campionatului European, ce va avea loc în Cehia, spre sfârșitul lunii următoare. În actul care va stabili campionii Europei, la motocros, se califică primii zece piloți, la fiecare clasă, din fiecare regiune. Este de remarcat că participă la clasa 65 cc doar din acest an, în timp ce ceilalți piloți clasați pe locurile din față au o experiență de cel puțin un an sau doi. Un lucru îmbucurător este faptul că după trei etape a reușit să urce în clasamentul general cu două locuri. De la locul opt, la etapa a doua din Bulgaria, acum a ajuns pe șase, din 23 de concurenți, ceea ce îi crește simțitor șansele să meargă în finală. Ultima etapă este programată în 23 iunie, la Globare, în Serbia. Liviu Jigmond jr. (în vârstă de nouă ani) este component al lotului național de motocros, la categoria 65 cc. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *