LONGEVITATEA ȘI FIDELITATEA, PREMIATE LA LUGOJ

Lugojenii care au ajuns la venerabilă vârstă de 90 de ani, dar și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă au fost premiate astăzi de municipalitate în cadrul unei festivități desfășurate la Cinematograful Bela Lugosi, premierea fiind efectuată de către primarul Francisc Boldea. Înainte de înmânarea propriu-zisă a premiilor ,pe ecran a rulat un film documentar despre municipiul Lugoj, în care au fost ilustrate persoanele care de-a lungul timpului au făcut cinste orașului, dar și școlile, instituțiile și sportivii cu care urbea de pe Timiș se mândrește. În ceea ce privește distincțiile, au fost premiate 10 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie și 7 persoane care au ajuns la venerabilă vârstă de 90 de ani.

Francisc Boldea, primarul municipiului Lugojului (PSD):

Oamenii aceștia și-au făcut datoria față de oraș, oamenii aceștia și-au plătit impozitele, au condus orașul, au condus instituții din oraș și merită să fim aproape de dânșii pentru că reprezintă parte din istoria acestui oraș. Cred că este ultima diplomă pe care o primesc și am fost în multe case și am văzut-o pe noptieră, la loc de cinste. Le-am dat și niște bănuți, le-am dat și o floare, le-am dat și o diploma de excelență sau de fidelitate la cuplurile. Au fost 10 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie și șapte persoane care au 90 de ani. Important este că le-am prezentat orașul, realizările din oraș din ultimii 10 ani și mai mult decât atât, faptul că am putut fi împreună o perioada de timp.

Din cei șapte seniori propuși pentru premiere numai unul a putut fi prezent, restul lipsind din motive de sănătate.

 O părere bună, frumos din partea Primăriei. Vă bucurați de această diploma, de această atenție? Da., mă bucur, sigur că da. Care este secretul longevității dumneavoastră? Ați avut un regim de viață sănătos? Am fost sănătos, dar bătrânețea nu prea e frumoasă, dar trebuie să o ducem până la capăt.

De asemnea au primit diplome și bani 10 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Întrebați care este secretul longevității în cuplu, aceștia au răspuns că înțelegerea și respectful reciproc.

Vă onorează această premiere aPrimăriei? Da, foarte mult, mulțumim frumos. Ce înseamnă pentru dumneavoastră? O bucurie. Care este secretul longevității căsătoriei, 50 de ani de căsătorie nu sunt deloc puțini? Ce trebuie să existe, respect, înțelegere? Da, toate acestea și să fim sănătoși. Ce părere aveți despre faptul că cuplurile din ziua de astăzi nu prea rezistă cum rezistau pe vremuri? Sunt mai tineri acum, nu sunt ca noi. Au existat și certuri și neînțelegeri în cuplu? Nu. V-ați înțeles tot timpul?

 Perechile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar și persoanele care au împlinit 90 de ani de viață au primit din partea primăriei câte 300 de lei, alături de o diploma și o floare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *