Maria Grapini, scrisoare deschisă adresată președintelui CE, Ursula von der Leyen.

Europarlamentarul Maria Grapini a transmis o scrisoare deschisă președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Europarlamentarul umanist a transmis o serie de întrebări punctuale, înaltului oficial european, în contextul în care, în opinia Mariei Grapini, este “inadmisibil ca în România anului 2020 să existe încă rechizitorii făcute de procurori în care să fie acuzat un cetățean pentru că nu aduce probe în sprijinul nevinovăției sale!”.

1.Sunteți de acord că statul de drept nu poate fi instituit decât dacă instituțiile de drept pe care se fundamentează reprezintă ele însăși un model de corectitudine și un exemplu cu privire la respectarea legii?

  1. Ce încredere mai poate avea în justiție un cetățean european de rând atunci când autoritățile judiciare nu respectă legea?

3.Cum mai poate fi considerată Uniunea Europeană un spațiu al libertăților fundamentale și al respectării statului de drept când deciziile Curții Constituționale nu sunt respectate?

  1. Cum poate fi Uniunea Europeană un spațiu al drepturilor fundamentale și al drepturilor omului când o înaltă instanță a unui stat membru trimite la onorabila Curte de Justiție a Uniunii Europene întrebări care prezintă un cadru factual total eronat doar pentru a induce în eroare CJUE?
  2. Este acceptabil într-o Uniune a statului de drept ca o înaltă instanță a unui stat membru să comunice CJUE informații complet eronate și diferite față de cele reținute în rechizitoriu și sentința penală doar pentru a asigura admisibilitatea cererii?
  3. Este normal ca o înaltă instanță națională să mintă o înaltă instanță europeană?
  4. Este normal să nu fie aplicate deciziile Curții Constituționale, mai ales în spețe în care în absolut nicio împrejurare nu s-a reținut în sarcina persoanei acuzate nici în rechizitoriu și nici de către prima instanță că acțiunile pretins ilicite ar putea constitui un caz de fraudă care să aducă atingere intereselor financiare ale UE?

În context, europarlamentarul Grapini a cerut Comisiei Europene o opinie formală legată de întrebările de mai sus.

“ Vă rog să-mi spuneți dacă în statul de drept pe care se fundamentează UE este normal ca un cetățean european să fie condamnat pentru că citez din sentința acestuia „nu și-a demonstrat nevinovăția, a arătat o atitudine nepotrivită pentru că nu a recunoscut faptele de care este acuzat, că lipsa unei probe directe nu este de natură să excludă inexistența ei și că”inculpatul nu a adus nicio probă plauzibilă care să infirme susținerea acuzării. Întreb reprezentanții Comisiei, reprezentanții CEDO, orice expert în domeniul dreptului penal și al drepturilor omului dacă aceasta se numește justiție și stat de drept”, a precizat, revoltat, europarlamentarul umanist.

Maria Grapini i-a mai spus că președintele CE că are obligația morală de a răspunde la aceste întrebări în contextul în care există, în România, exemple de astfel de oameni aruncați în închisori, unii au murit, alții au fost la un pas de moarte, cu familii distruse, cărora instanța le-a spus, cinic, că deși nu există probe îi aruncă în închisoare pentru că vrea să dea un exemplu.

“Ce înseamnă aceasta? În mine veți avea intotdeauna cel mai înfocat și determinat partener pentru lupta anticorupție. Voi lupta tot timpul ca cei vinovati de corupție să fie pedepsiți cât mai aspru în limita legii. Dar nu pot să accept să văd oameni condamnați fără nicio probă, fără a respecta măcar principiile de bază ale dreptului penal, fără a li se accepta dreptul la apărare, dreptul de a avea martori audiați, care află că sunt condamnați de la televizor. Europa nu mai trebuie sa tolereze așa ceva. Astfel de practici abuzive în justiție, concomitent cu încurajarea nerespectării deciziilor Curților Constitutionale vor dezmembra minunata noastră Uniune Europeana și singurii care au de caștigat  sunt doar competitorii  Europei  precum  și dușmanii Europei”, a punctat Maria Grapini, care a adăugat că oficialii europeni au obligația să demonstreze lumii întregi, dar mai ales cetățenilor europeni, că principiile pe care se fundamentează UE nu sunt simple sloganuri, ci chiar sunt aplicate pentru toți cetățenii, indiferent de țara în care aceștia trăiesc și de condiția socială.

Potrivit europarlamentarului Grapini astfel de practici abuzive nu numai că aduc atingere gravă valorilor fundamentale ale UE, drepturile omului, dar sunt menite să distrugă Uniunea și să atenteze la toate proiectele europene majore, precum piața internă, suveranitatea europeană și încrederea cetățenilor europeni.

“Dacă permitem astfel de practici, ce se întâmpla azi în Romania, se va întâmpla mâine în țările dumneavoastră, și poate doar pentru că cineva nu vă place, veți putea fi anchetat, fără probe, fără drepturi, deciziile Cuțiilor Constituționale nu vor mai fi respectate, iar Uniunea va deveni profund vulnerabilă atât în interior, cât mai ales in fața inamicilor ei, care vor profita din plin de aceasta”, a mai spus, în scrisoare, Maria Grapini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *