MAȘINĂ NOUĂ PENTRU MERIDIAN 22

Parcul auto al societății de apă-canal a Lugojului, Meridian 22, va fi îmbogățit cu încă un autovehicul care va fi achiziționat prin programul Rabla pentru persoane juridice. Mașina va deservi activitatea de aprovizionare a societății, precum și deplasarea la diferite avarii.

Florin Iovescu, director Meridian 22:

Am considerat necesar să beneficiem și noi ca societate de prevederile Programului  Rabla care se pot accesa și de către persoanele juridice. Am conisderat necesar să ne înscriem în acest program, avem înaintată toată documentația către administrația fondului de mediu. Vom avea acceptul Adiministrației fondului de mediu și vom achiziționa o mașină Dacia Logan autoutilitară de tip Doker care va deservi atât activitatea de aprovizionare a societății noastre, cât și vom putea să ducem materialele necesare la punctele de lucru. După cum bine știți, avem câte trei avarii pe zi

Mașina este binevenită, ținând cont de faptul că în acest moment autovehiculele pe care societatea le deține sunt vechi. Costul ei se ridică la 11.000 de euro plus TVA și este achiziționată în leasing pe cinci ani de zile.

Florin Iovescu, director Meridian 22:

Este foarte utilă, ținând cont că această activitate de aprovizionare se realizează cu o autoutilitară care a fost primită ca donație de la firma parteneră de la Jena. Mai avem o mașină care deservește aprovizionarea care are o vechime foarte mare, o uzurămare fizicăși morală care a fost achiziționată în anul 2004. Așadar va fi îmbogățit parcul auto. Da, și chiar ne bucurăm că putem beneficia de o astfel de achiziție pe care o vom face pe o formă de leasing pe cinci ani de zile. La ce preț se ridică? Valoarea este de 11 000 de euro plus TVA.  Bineînțeles este dedusă valoarea voucherului, care e undeva la 8000 de lei

Directorul Meridian 22 speră ca până în data de 15 octombrie va avea această mașină la sediul societățiii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *