MĂSURI DE PREVENIRE

Inspectorii sanitari – veterinari atenționează ciobanii care cresc efective de porci de casă la stânele aflate în apropierea habitatelor unde trăiesc mistreți, că în contextul actual al răspândirii virusului pestei porcine africane în mai multe județe, se expun riscului de amenzi costisitoare, dacă animalele vor fi depistate că umblă liber sau nu sunt crotaliate. Specialiștii spun că “ extinderea pestei porcine africane nu poate fi evitată dacă oamenii nu vor înţelege că trebuie să respecte măsurile impuse de autorităţi. Numărul controalelor va crește, fiind vizate mai ales exploatațiile care cresc suinele în aer liber, așa cum sunt stânele”. Potrivit  Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, unul dintre motivele pentru care boala nu a apărut la animalele din județ este legat și de faptul că majoritatea bănățenilor își țin animalele îngrădite, limitând astfel contactul cu virusul, considerat de medicii veterinari ca fiind unul dintre cele mai contagioase și cu o rezistență extrem de mare. Efectul asupra județului ar fi unul devastator, având în vedere numărul mare de animale care ar trebui sacrificate. În momentul de față, Timișul deține 85 de circumscripții veterinare, iar aproximativ 70 medici au contract cu DSV acoperind astfel toate zonele, din perimetrul de competență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *