MAZILU, DIN NOU CAMPIOANĂ LA SENIORI

Judoka Alexandra Mazilu a cucerit un nou titlu de campioană națională la seniori, după cel cucerit anul trecut. Performanța a fost obținută la categoria 78 kg, în cadrul finalei Campionatului Național Individual de Seniori (masculin+feminin) ce a fost găzduită la sfârșitul săptămânii trecute în sala “Horia Damian” din Cluj. Sportiva în vârstă de 19, formată la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, în prezent componentă a lotului național de juniori de la Cluj, s-a impus pe prima poziție și în cadrul concursului de Open, desfășurat în a doua zi a evenimentului, duminică, 25 martie. În lupta pentru aurul național, Alexandra Mazilu a câștigat, în finală, în fața unei adversare din Deva, iar la Open le-a învins pe toate cele trei adversare din concurs. Alexandra Mazilu deține un palmares impresionant, fiind multiplă campioană națională și câștigătoare a mai multor balcaniade. Este unul dintre cele mai bune produse reușite de școala lugojeană de judo, condusă mulți ani de regretatul Adalbert Batkai. În perioada 30 martie-1 aprilie, Mazilu va lupta pentru medaliile naționale de la nivelul U21, la Focșani, iar între 13 și 15 aprilie pentru podiumul național de la U23, la Pitești. Judoka va fi prezentă și la Lignano, în Italia la Cupa Europei din 2-8 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *