Medicii de familie din București și Ilfov au pichetat sediul CNAS

Medicii de familie din Bucureşti-Ilfov a pichetat astăzi sediul CNAS, nemulțumiți de sistemul informatic şi lipsa de asumare a CNAS în această privinţă.

Sunt 11 zile de când sunt probleme uriașe pentru sistemul de sănătate. Situația blochează activitatea medicilor care nu pot elibera rețete și nici nu pot consulta pentru că nu pot verifica dacă un pacient este sau nu asigurat de CNAS.

Există o bază legală care crează cadrul ca medicii să poată consulta și să poată emite rețete fără să le plătească din buzunar, operând în sistem offline.  Medici supun însă că au trecut deja prin două experiențe în martie și în decembrie, când sistemul nu a funcționat și ei au fost obligați să plătească din buzunarul lor, rețetele pe care ar fi avut dreptul să le primească gratuit.

Reprezentanții CNAS au discutat cu medicii însă nu au promis nimic, iar soluțiile au fost fost discutate pentru viitor.

Acum, medicii refuză să mai elibereze rețete, iar pacienții au și ei de suferit, fie pentru că sunt obligați să întârzie tratamentul, fie pentru că sunt nevoiți să meargă la farmacie

Joi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora.

Solicitarea CNAS a fost făcută în contextul fluctuaţiilor apărute în funcţionarea sistemului informativ.

sursa: tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *