Meridian 22 a impus restricții la casierie! Tot mai mulți lugojeni plătesc facturile prin mijloace electronice

Societatea Meridian 22 a luat o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea infecție cu Covid 19, în rândul personalului angajat.

Accesul în instituție pe intrarea principală a fost interzis cu excepția angajaților.

Pentru public rămâne deschisă casieria, unde a fost amenajat și un birou pentru sesizări, dar cu restricții la numărul de persoane care intră să achite facturile.

Datorită posibilităților de plată prin PayPoint și Internet Banking, introduse de Meridian anul acesta, numărul lugojenilor care apelează la plata prin casierie a început să scadă.

“Am fost nevoiți să închidem accesul în instituție pentru a preveni răspândirea virusului între angajați, pentru a nu pune în pericol alimentarea cu apă a municipiului. Cei care au probleme de rezolvat sau vin să achite facturile de plată vor putea intra la casieria noastră amenajată la subsolul instituției, dar nu intră mai mult de 5 persoane. Din două în două ore dezinfectăm spațiile și am pus la dispoziție și spirt pentru clienți.  Ne ajută foarte mult că am introdus modalitățile de plată prin aparatele tip PayPoint care se găsesc în foarte multe magazine din și alte puncte din oraș și prin Internet Banking. Tot mai mulți lugojeni au început să plătească prin aceste mijloace, dacă la început am avut cam 25-26% din numărul total de abonați, luna această estimăm că vom depăși 35%”, a spus economistul Florin Iovescu, managerul Meridian 22.

Începând de săptămâna viitoare Meridian 22 va începe să distribuie noile facturi de plată.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *