Ministerul Muncii vrea să simplifice procesul de adopţie

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS) lansează în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii privind procedura adopţiei. Se doreşte simplificarea procedurilor prin eliminarea căutării rudelor până la gradul IV, dar şi prin acordarea unor indemnizaţii.

„Proiectul de modificare a Legii privind procedura adopţiei propune introducerea mai multor măsuri menite să susţină şi să sprijine adopţia internă, declararea mai rapidă a adoptabilităţii copilului şi flexibilizarea procedurii de evaluare şi de pregătire a adoptatorilor. Pentru declararea mai rapidă a adoptabilităţii copilului, prin noul proiect de act normativ au fost eliminate prevederile legale referitoare la căutarea rudelor până la gradul IV”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Muncii.

De asemenea, MMJS vrea să introducă şi alte modificări care să susţină şi să sprijine adopţia internă, precum acordarea unei indemnizaţii lunare de 600 lei pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situaţii: are vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani; este încadrat în grad de handicap uşor sau mediu; face parte dintr-un grup de 2 fraţi adoptabili împreună.

Se propune, potrivit comunicatului MMJS, acordarea unei indemnizaţii lunare de 900 lei pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situaţii: a împlinit vârsta de 7 ani; este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav; face parte dintr-un grup de cel puţin 3 fraţi adoptabili împreună. Indemnizaţia se acordă până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către copilul adoptat, respectiv până la 18 ani.

Potrivit sursei citate, o altă modificare a legii se referă la obligaţia directorului DGASPC de a controla trimestrial modul în care personalul din subordine respectă dispoziţiile legale, iar nerespectarea atribuţiei de urmărire a evoluţiei copilului de către director constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 2.000 lei şi 3.500 lei.

sursa: romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *