MIZERIE ȘI PRODUSE ALTERATE ÎN RESTAURANTE

Sfârșit de săptămână încărcat pentru echipele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Vest, care coordonate de comisarul Sorin Susanu, au descins inopinat într-o serie de restaurante din Lugoj. Rezultatele controalelor au fost cât se poate de rele pentru unitățile de alimentație publică și mai ales pentru clienții acestora, care nu știu ce se ascunde în spatele ușilor bucătăriilor. Inspectorii de la Protecția Consumatorului au descoperit alimente expirate și păstrate neconform, carne și ouă ținute la temperaturi de 30 de grade, suncă cu mucegai, mizerie, muște și ustensile vechi și ruginite. ”Situația extrem de gravă descoperită de noi a dus la suspendarea activității acestor restaurante, la distrugerea produselor neconforme și amenzi în consecință. Vom continua controalele în tot județul Timiș, deoarece se pare că legea este total nerespectată și unii cred că ne ocupăm exclusiv de municipiul Timișoara” a declarat Sorin Susanu. În urma controalelor, două restaurante din Lugoj și-au suspendat momentan activitatea, iar amenzile aplicate se ridică la 30.000 de lei. Deși ar fi fost normal ca restaurantele care atentează la sănătatea lugojenilor să fie făcute cunoscute, comisarul șef de la Protecția Consumatorului Timiș nu a oferit numele localurilor controlate, închise sau amendate, pentru a nu ajunge în instanță, unde instituția are toate șansele să piardă procesele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *