Numărul mandatelor de interceptare a SCĂZUT cu 70% de la denunţarea protocoalelor cu SRI

Deputatul ALDE Marian Cucşa, vicepreşedinte al Comisiei SRI, a declarat, vineri, că de când nu mai sunt în vigoare protocoalele, numărul mandatelor de interceptare a scăzut cu 70%, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Numărul mandatelor de interceptare a SCĂZUT cu 70% de la denunţarea protocoalelor cu SRI, anunţă viceliderul Comisiei SRI

Deputatul Marian Cucşa a declarat, vineri, la Timişoara, în cadrul unei conferinţe de presă, că în continuare îşi menţine punctul de vedere şi consideră că protocoalele între SRI şi diverse instituţii nu au fost necesare.

“În urmă cu aproximativ o săptămână am avut audierea conducerii SRI, în care ne-a prezentat o situaţie exactă a protocoalelor din România. Din 1990 până în prezent au fost 536 de protocoale între SRI şi diverse instituţii. Partea bună e că au fost denunţate protocoalele între SRI şi autorităţile din justiţie. Punctul meu de vedere în ceea ce priveşte protocoalele l-aţi putut vedea în nenumărate rânduri, că nu sunt necesare aceste protocoale. Avem un cadru legal în baza căruia trebuie să funcţioneze SRI în colaborare cu alte instituţii, atât DNA, parchet, ministere, prefect, prefecturi, preşedinţi de consilii judeţene, sunt beneficiari legali de informaţii. Există o bază legală care spune că în momentul în care SRI are o informaţie care vizează activitatea DNA, Parchetul, e obligat să transmită informaţia mai departe. Rolul SRI e de a preveni şi de a proteja cetăţenii, nu de a-i intercepta”, a afirmat Marian Cucşa, vicepreşedinte ALDE şi vicepreşedinte al Comisie de Control SRI.

De asemenea, Marian Cucşa a declarat că, în perioada 2004 – 2016, au fost 311.000 de mandate de interceptare, iar de când aceste protocoale nu mai sunt în vigoare, numărul interceptărilor a scăzut cu 70%.

“Au fost 311.000 de mandate de interceptare din 2004 până în 2016, la decizia Curţii. Vreau să vă spun că de când nu mai sunt protocoalele în vigoare, numărul mandatelor de interceptare a scăzut cu 70%. Nu mai există protocoale şi numărul mandatelor de interceptare a scăzut cu 70%. Siguranţa naţională nu este pusă la îndoială. Din discuţiile pe care le-am mai avut cu cei din SRI şi controale, cei mai bucuroşi că nu mai colaborează în baza protocoalelor sunt ofiţerii SRI, pentru că lucrau mult mai mult pentru a face diverse activităţi pentru DNA sau alte instituţii. Protocoalele nu sunt necesare”, a afirmat Marian Cucşa.

sursa: mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *