PACHETE PENTRU BĂTRÂNII DE LA „ANITA HEIM”

Clubul Lions “Ana Lugojana” a organizat miercuri o nouă acțiune caritabilă. Împreună cu reprezentanții Batalionului 183 Artilerie Mixtă “General Ion Dragalina” din Lugoj, au ținut să le facă o bucurie, în prag de sărbătoare bătrânilor de la Căminul “Anita Heim”, dăruindu-le dulciuri și alimente. Seniorii s-au bucurat că nu au fost uitați și le-au întâmpinat pe reprezentantele Clubului cu interes și multă căldură sufletească. Acțiunea a fost încununată de un moment artistic deosebit, care a cuprins o suită de dansuri populare, susținut de copiii de la Ansamblul Folcloric “Voinicelul” din Lugoj.

Simona Marinescu, past president Lions Club Ana Lugojana:

Ca în fiecare an, Lions Club Ana Lugojana s-a gândit la bătrânii de la Căminul Anita Heim. Împreună cu cadrele militare de la Unitatea 01220 din Lugoj desfășurăm o acțiune prin care am adus acestor bătrânei dulciuri, alimente, pentru a le îndulci puțin sărbătorile pascale. Alături de noi este și Ansamblul de Copii “Voinicelul”, un ansamblu pe care noi l-am ajutat cu ocazia balului de caritate și cărora le mulțumim că sunt alături de noi. Cu această ocazie dati-mi voie să urez lugojenilor sărbători luminate, multă sănătate, bucurii și să fie alături de noi în toate acțiunile pe care le întreprinde Lions Club Ana Lugojana.

Emanuel Galiță- preot militar al Garnizoanei Lugoj:

Batalionul 183 Artilerie Mixtă General Ion Dragalina Lugoj, în colaborare cu Asociația Lions Ana Lugojana desfășurăm astăzi o activitate social-filantropică în mijlocul acestor bătrâni minunați. Încercăm să aducem zâmbetele pe chipurile lor în acest ajun al marelui praznic al Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. În ce constă cadourile pe care le-ați făcut? Este o colaborare cu Asociația Lions. Fiecare am contribuind aducând aici alimente, dulciuri și prezența noastră în mijlocul acestor bătrâni minunați. Cât de important credeți că este penrtru ei faptul că primesc aceste atenții? Cred că este deosebit de important, pentru că bucuria lor, bucuria părinților, bucuria bunicilor noștri care sunt aici tresaltă în sufletul lor în această zi minunată.

Acțiunea de a aduce daruri bătrânilor de la “Anita Heim” este una tradiționlă pentru reprezentanții Clubului Lions. Membrii clubului lugojean au fost alături de persoanele vârstnice și au încercat să le aducă o bucurie și de Crăciun, dar și cu alte ocazii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *