PARCARE SUBTERANĂ ÎN CENTRUL TIMIȘOAREI

Dacă pe înălțime nu se poate, din lipsă de teren, atunci se va consturi sub pământ. Acestea sunt noile planuri ale primăriei Timișoara în privința parcărilor. Primarul Nicolae Robu anunță că a ”descoperit” un spațiu central în care s-ar putea amenaja o parcare cu 2 niveluri în subteran. Cea mai mare parte din terenul vizat aparține municipalității.

Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara (PNL):

Am dat undă verde Societății de Drumuri Municipale a primăriei să demareze un proiect de realizare a unei parcări subterane cu două niveluri în fața hotelului central. Parcarea de acolo este domeniu public al municipiului Timișoara și vrem să valorificăm mai bine acest teren și asta se poate face cu o coborâre în subsol pe două niveluri, de exemplu. Proiectanții vor stabili cât este rațional sub aspect tehnico-economic

Edilul nu exclude posibilitatea ca primăria să construiască și o parcare supraterană. Pentru început aceste parcări ar urma să se facă cu bani de la bugetul local, însă deocamdată nu există o estimare de costuri. Valoarea acestor investiții va putea fi determinată numai după întocmirea studiilor de fezabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *