PARCUL DIN BUZIAS, REABILITAT CU BANI EUROPENI

Parcul din stațiunea Buziaş va fi refăcut din temelii cu bani europeni. Proiectul depus de Primăria Buziaş a fost semnat miercuri la sediul ADR Vest. Denumit „Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear în Buziaş”, proiectul este în valoare de aproape cinci milioane de euro, din care 2% reprezintă cofinanțarea Primăriei Buziaș. Concret, e vorba de refacerea parcului de 30 de hectare, precum şi a drumurilor adiacente. Se vor face alei din dale, locuri de joacă pentru copii, mobilier urban, piste de biciclete, alei pentru alergat, teren de tenis de câmp, toalete ecologice, iluminat nou şi multe altele. De asemenea prin acest proiect vor fi refăcute nu doar drumurile din parc, ci şi cele din zonă. În total e vorba de peste trei kilometri. Proiectul a fost depus anul trecut la ADR Vest, iar după trecerea mai multor etape, în fine a fost semnat. Parcul din Buziaș conține mai multe specii rare de copaci, iar principalul său punct de atracție este colonada din lemn, cea mai lungă din Europa. Ajunsă aproape o paragină din cauza intemperiilor, colonada a stat aproape doi ani în șantier. Reabilitarea a costat în total, 5,1 milioane de lei, lucrarea fiind finalizată în 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *