PELERINAJ CU RELICVA SFÂNTULUI ANTON

Relicva Sfântului Anton de Padova va fi purtată spre a fi venerată în mai multe biserici romano-catolice și greco-catolice din Timiș, dar și din Caraș-Severin și Arad. La celebrări sunt aşteptaţi pe lângă credincioşii romano-catolici şi greco-catolici, şi cei ortodocşi. Pelerinajul face parte dintr-o acțiune națională, care se va încheia pe 13 iunie, chiar de ziua Sf. Anton de Padova. Aceasta este organizată de Provincia Franciscană „Sf. Iosif” a Fraților Minori Conventuali din România. Deschiderea pelerinajului va avea loc luni, 7 mai, la Arad. Marți, relicva va fi purtată la Timișoara, iar la Lugoj va ajunge pe 9 mai, în catedrala greco-catolică, unde de la ora 15 va avea loc procesiunea.  Manifestările vor continua la Reșița și Caransebeș. Sfântul Anton s-a născut pe 15 august 1195, în Lisabona. A murit pe 13 iunie 1231 și a fost sanctificat un an mai târziu. În 1946, Papa Pius al XII-lea l-a declarat învăţător al Bisericii, cu titlul de „Doctor Evangelicus”.  Cunoscut sub numele de „Sfântul minunilor”, Sfântul Anton a devenit atât de popular încât a ajuns să fie cinstit nu numai de credincioşii catolici de ambele rituri ci şi chiar de unii credincioşi ortodocşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *