PIAN NOU PENTRU ȘCOALA DE MUZICĂ

Anul a început cum nu se poate mai bine pentru Școala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj. Prin proiectul de buget al Primăriei, instituția de învățământ a primit un pian nou de concert, performant, în valoare de 149.000 de lei, de care aveau mare nevoie atât micii artiști, cât și profesorii lor. În prezent pianul se află la Timișoara, urmând a fi adus la Lugoj. Școala de Muzică a mai primit un dar de preț și din partea membrilor staff-ului managerial al unei multinaționale din Lugoj. Aceștia au inițiat și aprobat un proiect destinat renovării complete a Studioului de Concerte. Pe lângă reabilitare, proiectul prevede montarea unei uși antifonice și achiziționarea unor draperii la cele mai înalte standarde calitative. Și asta nu e tot. Școala de Muzică “Filaret Barbu” a primit recent un ajutor și din partea altei firme lugojene, care a donat instituței un violoncel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *