Poliţiştii acţionează cu 300 de aparate radar, în ţară, de Paşte

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au anunţat, joi, că Poliţia Rutieră va acţiona în teren cu peste 300 de aparate radar şi va beneficia inclusiv de suportul aerian al elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie care vor monitoriza traficul de pe raza judeţelor Arad, Bihor şi de pe DN1, DN2, DN5, DN6, DN7, A1 şi A2.

În aceste zile, vor fi mobilizate peste 50.000 de efective ale MAI – poliţişti, pompieri, paramedici, jandarmi, poliţişti de frontieră.

Din datele MAI, în următoarele patru zile, urmează să fie organizate aproape 700 manifestări publice, evenimente culturale sau religioase la care vor participa peste 250.000 de oameni.

“În altă ordine de idei, evitaţi, să afişaţi imagini din vacanţă pe reţelele de socializare, astfel încât locuinţele să nu devină ţinte pentru infractori. Pentru că, prin specificul lor, Sărbătorile Pascale presupun participarea la manifestări religioase cu public numeros, recomandăm atenţie sporită la bunurile personale şi evitarea conflictelor care pot degenera cu uşurinţă”, a declarat comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.

Peste 350 de jandarmi montani sunt pregătiţi să vină în sprijinul cetăţenilor şi vor monitoriza, în permanenţă, zonele pe care turiştii le frecventează în această perioadă a anului.

De asemenea, Inspectoratul General de Aviaţie are pregătite 13 aeronave pentru a acorda sprijin celorlalte structuri operative ale MAI şi 8 pentru misiuni SMURD.

În acest moment, la graniţa cu Ungaria sunt deschise 11 puncte de trecere şi sunt acoperite cu personal toate arterele de intrare şi ieşire, în total fiind 52 de fluxuri la intrarea în România şi 54 la ieşire.

sursa: mediafax

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *