PREMII ÎN BANI PENTRU ELEVII DE 10

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat vor primi stimulente financiare de la Guvern în semn de apreciere a performanțelor realizate. În Timiș sunt 11 elevi care au luat nota maximă la cele două examene naționale. Potrivit Hotărârii adoptate de executiv zilele trecute, sumele acordate sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la Evaluarea Națională, respectiv 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la Bacalaureat.

În Timiș, la Evaluarea Națională, nouă copii au luat media 10, toți provenind de la școli din Timișoara. La Bacalaureat au fost două medii de 10 în Timiș, obținute de o elevă din Timișoara și una din Jimbolia. La nivel național vor beneficia de aceste stimulente 345 de absolvenți de clasa a VIII-a, respectiv 139 de absolvenți de clasa a XII-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *