Putin: Marina militară rusă va fi dotată cu arme nucleare hipersonice şi cu drone submarine nucleare

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat – duminică, la Sankt-Petersburg – că Marina militară rusă va fi dotată cu arme nucleare hipersonice şi cu drone submarine nucleare, acestea – potrivit Ministerului Apărării rus – fiind în faza finală de testare, informează Reuters şi EFE., scrie agerpres.

Putin, care afirmă că nu ar dori o cursă a înarmărilor, a evocat deseori o nouă generaţie de arme nucleare ruseşti care – potrivit lui – sunt fără analogie în prezent şi pot lovi aproape peste tot în lume. Unii experţi occidentali se întreabă totuşi cât de avansate ar fi acestea.

Noile arme, dintre care unele nu au fost încă desfăşurate, cuprind drona nucleară subacvatică Poseidon, concepută pentru a fi transportată de submarine şi rachetă de croazieră hipersonică Zircon, care poate fi desfăşurată pe nave de suprafaţă.

Combinaţia între viteză, manevrabilitate şi altitudine a rachetelor hipersonice, capabile să depăşească de peste cinci ori viteza sunetului, le face dificil de urmărit şi de interceptat.

Capacităţile Forţelor navale ruse vor creşte şi marina militară va primi 40 de noi nave în acest an, a afirmat Putin într-un discurs susţinut la Sankt-Petersburg, cu ocazia unei defilări navale anuale de Ziua Marinei ruse în care au fost prezentate cele mai avansate nave, submarine nucleare şi aparate din aviaţia navală ale Rusiei.

El nu a precizat când vor intra în funcţiune noile arme hipersonice, dar a sugerat că această zi se apropie.

La parada navală din Sankt-Petersburg au participat 46 de ambarcaţiuni, 42 de avioane şi peste 4.000 de militari.

sursa: blacknews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *