RABLA PENTRU ELECTROCASNICE

Românii ar putea primi vouchere cu valori între 200 şi 400 de lei dacă decid să îşi înlocuiască un echipament electrocasnic vechi cu unul nou, cu consum redus de energie, în cadrul programului Rabla pentru electrocasnice. Potrivit proiectului de ordin publicat de Ministerul Mediului, din categoria electrocasnicelor vizate fac parte maşinile de spălat rufe, frigiderele, combinele și lăzile frigorifice şi aparatele de aer condiţionat. Pentru a beneficia de finanţare, după publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial, doritorii trebuie să acceseze aplicaţia electronică de pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu şi să urmeze paşii de înscriere în program. Ulterior, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit. Suma finanţată se scade de către comerciant din valoarea totală a facturii echipamentelor achiziţionate prin program, iar diferenţa va fi suportată de către persoana fizică, din surse proprii. Este important de precizat că solicitantul beneficiază de valoarea unui voucher, în schimbul predării unui echipament uzat vechi echivalent. Prin intermediul acestui program, autorităţile estimează că se vor înlocui peste 60.000 de echipamente vechi şi uzate cu unele noi, cu consum redus de energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *