REAMENAJARE ÎN INTERSECȚIA DE LA UNIC

Primăria Muncipiului Lugoj, prin Serviciul Public Sere și Spații Verzi a demarat săptămâna trecută o lucarare reamenajare a tuturor scuarilor din intersecția de la Unic. Sunt vizate cinci scuaruri mari și trei mici, la care lucrările sunt în plină desfășurare. Acestea vor fi curățate, bordurile vor fi vopsite, se va aduce pământ special, apoi va fi pus gazon și flori.

Elena Olariu,  inginer peisagist:

Reamenajarea intersecției constă în curățirea bordurilor, scoaterea molozului, spălarea bordurilor, vopsirea lor, aducerea pământului special pentru covorul de gazon, după care urmează covorul de gazon și florile begonia dragon și pomea. Când ați început lucrările și când preconizați că se vor finaliza? Joia trecută am început lucrările și vinerea viitoare cel târziu vor fi gata. Este un plan separat de amenajare a intersecției de la Unic, sau face parte dintr-un plan general de reamenajare a orașului? Dintr-un plan general de reamenajare a orașului

Covorul de gazon va fi plantat pe o suprafață de 300 m2, vor fi achiziționate două specii de flori care vor da culoare intesecției semaforizate și va fi adusă piatră decorativă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *