RECORD DE PARTICIPANȚI LA “CUPA MAX AUSNIT”

Cupa Max Ausnit, competiția de ciclism care a a ajuns la cea de-a opta ediție, este gata de start. Startul se va da mâine de la ora 10 în parcarea securizată de pe centura Lugojului. Concursul se va desfășura de-a lungul unui traseu de 116 kilometri cu o diferență de nivel de circa 1000 metri care va porni din Lugoj și va traversa localitățile: Hezeriș – Valea Lungă Romană – Cliciova – Sudriaș – Săceni – Surducu Mic – Lacul Surduc – Fârdea – Drăgșinești – Mâtnicu Mic – Bucovăț -Dumbrava – Răchita – Mănăștiur – Leucușești – Bethausen – Cladova – Ohaba Lungă – Dobrești – Balinț – Bodo – Cliciova și Hezeriş, cu sosire din nou la Lugoj. Anul acesta va fi a patra etapă de Cupă Națională din calendarul Federației Române de Ciclism. În actuala ediție se așteaptă un număr record de participanți, nu mai puțin de 450 de cicliști din Ungaria, Italia, Columbia, Macedonia, Germania, Franţa, Ucraina și Republica Moldova fiind înscriși până în prezent. Premiile sunt și ele substanțiale, valoarea lor totală în bani ajungând la 6.500 de euro. Nu se percepe taxă de participare.

Roxana Alexa, organizator:

E bine, ne place, suntem foarte entuziaști, peste 450 de participanți s-au înscris în cursă. Suntem foarte curioși să vedem câți se vor alinia la linia de start mâine. La ora 10 va fi startul. Plecarea va fi din parcarea de pe centura Lugojului,  urcăm Dealul Hezerișului și îi dăm bătaie 116 km. Despre premiere ce puteți să ne spuneți? Despre fondul de premiere și despre recompensarea participanților? Fondul de premiere este mare, la fel ca în fiecare an. Vor fi premii în bani și obiecte. Este un record de participanți comparativ cu edițiile precedente? Da, este un record, niciodată nu am avut atâți partticipanți înscriși cu o zi zi două înainte de start

Festivitatatea de premiere va avea loc mâine la ora 16 în cortul de evenimente de pe centura Lugojului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *