REPARAȚII LA MAGISTRALĂ

Reparațiile la conducta magistrală care trece pe sub pasarela pietonală din Cotu Mic au fost finalizate săptămâna trecută, după ce luni întregi s-au înregistrat scurgeri substanțiale de apă. A fost vorba de patru avarii, pe unde se pierdea apă, însă angajații Meridian 22 au reușit să le soluționeze. Pentru cât timp nu se știe însă, ținând cont că magistrala este din anii 80 și riscă oricând să se surpeze din nou. 

Florin Iovescu, director Meridian 22 Lugoj:

 Am putut să optăm între două soluții tehnice. O soluție tehnică implica spargerea părții carosabile a asfaltului și repararea avariilor prin sudură. Am considerat că această avarie era mai dificilă și implica costuri mult mai mari. Am optat atunci pentru cea de-a doua soluție, cu respectarea măsurilor de siguranță a muncii, am reușit să intervenim la acele avarii prin măsuri tehnice specific, punerea de coliere. Astfel s-a reușit stoparea avariilor și implicit nu mai avem în acest moment pierderi de apă. Dar subliniez, această magistrală s-a dat în folosință în anii 80. Cum are o vechime foarte mare, există riscul ca în perioada următoare să mai cedeze și în alte locuri

Operațiunea nu a fost una deloc ușoară, realizându-se cu angajații societății lugojene de apă și canalizare.

Florin Iovescu, director Meridian 22 Lugoj:

A fost o operațiune dificilă din cauza distanței foarte mici dintre magistrala de apă și calea de rulare. Am intervenit cu doi muncitori care efectiv au reușit să prindă acele coliere și a durat destul de mult. Când s-a finalizat lucrarea? Această lucrare a fost finalizată în cursul săptămânii trecute

Investiția nu a fost una mare, spun reprezentanții Meridian 22 Lugoj. Achiziția colierelor și a pieselor specifice s-a ridicat la câteva sute de lei. Pentru intervenția la conductele aeriene prețurile sunt mai scăzute decât la rețelele subterane, acolo unde se intervine și asupra carosabilului, iar acesta trebuie adus la starea inițială. Din cauza vechimii și gradului mare de uzură al conductelor din Lugoj, societatea lugojeană este solicitată zilnic să intervină la cel puțin trei avarii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *