Rezultate Evaluarea Naţională 2020! Când se vor afişa şi când se pot depune contestaţii

Ministerul Educaţiei şi Cercetării vine cu cele mai noi date privind Evaluarea Naţională, ale cărei probe au avut loc în această săptămână. Ministerul detaliază calendarul afişării rezultatelor, precum şi al depunerii contestaţiilor de către elevii nemulţumiţi de nota obţinută.

Rezultate Evaluarea Naţională 2020! Când se vor afişa şi când se pot depune contestaţii. Anunţul oficial Edu.ro

Rochii Modele Noi de Vara din BumbacPrimele rezultate ale Evaluării Naţionale vor fi afişate luni, după ce în această săptămână absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut probele scrise la Limba şi literatura română, limba maternă şi Matematică.

Un număr de 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, s-au înscris în acest an pentru a susţine Evaluarea Naţională din sesiunea 2 – 27 iunie, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Luni se vor afişa rezultatele, până la ora 14:00. Tot luni, între orele 16:00 şi 19:00, şi marţi, între orele 8:00 – 12:00, se vor putea depune contestaţiile. În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Rezultate Evaluarea Naţională 2020! Când se vor afişa şi când se pot depune contestaţii. Anunţul oficial Edu.ro

Pentru prima oară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Elevii care au susţinut miercuri ultima probă a Evaluării Naţionale au primit un cod unic, cu ajutorul căruia vor putea consulta rezultatele. Decizia Ministerului Educaţiei vine după ce mai mulți părinți nu și-au dat acordul, solicitat în scris după prima probă a Evaluării, pentru prelucrarea datelor copiilor lor, precizează secretarul de stat Luminiţa Barcari.

“Am ales să anonimizăm numele și prenumele copilului pentru că avem o solicitare din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu caracter Personal și într-adevăr, trebuia să respectăm regulamentul Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Luminiţa Barcari pentru Digi24.

Evaluarea Naţională a fost susţinută în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.

Care a fost prezenţa la fiecare probă a Evaluării Naţionale?

161.038 de candidaţi au fost prezenţi luni la proba scrisă la Limba şi literatura română. Potrivit MEC, 11.490 (6,7%) de candidaţi nu s-au prezentat la examen. Dintre aceştia, 166 de elevi se află în izolare, iar alţi 18 sunt spitalizaţi/carantinaţi. Un singur candidat a avut temperatura peste maximul admis. La această probă au fost eliminaţi, pentru tentativă de fraudă, trei candidaţi, lucrările acestora fiind notate cu 1.


Prezenţa la proba scrisă la Matematică a fost de 93,1%. Un procent de 6,9% a absentat. Trei candidaţi au avut temperatura peste maximul admis. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminaţi patru candidaţi, lucrările acestora fiind notate cu 1. Potrivit centralizării MEC, 167 de candidaţi se aflau în izolare şi 20 erau spitalizaţi/se aflau în carantină.

Rezultate Evaluarea Naţională 2020! Când se vor afişa şi când se pot depune contestaţii. Anunţul oficial Edu.ro

La proba de limba maternă s-au prezentat 9.553 de elevi. Conform MEC, nu au fost prezenţi la această probă 758 de candidaţi. Nu au fost cazuri de copii care să fi avut temperatura peste 37,3 grade Celsius sau să fi fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Proba a fost susţinută la: Limba italiană, Limba germană, Limba maghiară, Limba slovacă, Limba sârbă, Limba ucraineană şi Limba romani (rromani). Conform centralizării MEC, 18 candidaţi se aflau în izolare şi unul – spitalizat/în carantină.

Există şi o sesiune specială, ce va fi organizată la finalul acestei luni

Absolvenţii de gimnaziu care la Evaluarea Naţională au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare ori carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu au participat din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiunea specială a examenului.elefant.ro%20Ei vor susţine pe 29 iunie – proba de Limba şi literatura română, iar pe 30 iunie – pe cea la Matematică.

Rezultate Evaluarea Naţională 2020! Când se vor afişa şi când se pot depune contestaţii. Anunţul oficial Edu.ro

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *