REZULTATELE REPARTIZĂRII COPUTERIZATE

Mii de elevi care au absolvit clasa a VIII-a au așteptat cu emoție astăzi rezultatele repartizării computerizate pentru a vedea la ce unitate de învățământ vor studia începând din toamnă. Rezultatele au fost afișate pe site-ul Ministerului Educației Naționale. În Lugoj, cea mai mare medie de admitere a fost a unei eleve care are a optat pentru Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, profil real, specializarea Matematică-Informatică. Eleva vine de la Școala Gimnazială ”Harul” și a reușit să obțină media 9.83. La polul opus, cea mai mică medie de admitere cu care s-a intrat la ”Brediceanu” a fost 4.64, la profilul Real, specializarea Științe ale naturii, cu predare în limba germană. La Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu” cea mai mică medie de admitere a fost 3.50, pentru profilul Umanist, specializarea Filologie, cu predare în limba ucraineană. La Liceul Tehnologic ”Valeriu Braniște”, cea mai mică medie de admitere este 5.18, la profilul Servicii, specializarea Turism și alimentație, cu predare în limba română. Cea mai mică medie de admitere la Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” este anul acesta 5.00, la profilul Servicii, specializarea Economic, cu predare în limba română. Anul trecut media cea mai mică de admitere la liceu în Lugoj a fost 3.33, cu o idee mai jos decât cea de anul  acesta care a fost 3,50.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *