RIPENSIA – ACS POLI, PRIMUL DERBY TIMIȘOREAN

Ripensia va debuta pe teren propriu în acest sezon sâmbătă, 18 august, de la ora 15.30, atunci când o va întâlni pe concitadina ACS Poli Timișoara. Dintre cele trei echipe timișorene, Ripensia este gruparea cu cel mai bun start de campionat în Liga a II-a. Din cele două confruntări precedente, ambele disputate în deplasare, elevii lui Ciprian Urican s-au întors neînvinsi. Au fost strânse patru puncte, în urma victoriei înregistrate la Brăila, 2-1, în prima rundă, și a remizei, 2-2, de la Sânmartin, cu Luceafărul Oradea. ACS Poli nu a avut un început de campionat la fel de fericit, contabilizând până acum un singur punct, după remiza de pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila, 2-2, din etapa a 2-a, asta dupa ce în etapa inaugurală pierdea cu 1-4 la malul mării cu Farul. Biletele pentru meciul dintre Ripensia și ACS Poli vor putea fi achiziționate de la stadion, din zona tribunei I, în ziua meciului, începând cu ora 14:00. Un tichet de intrare va costa 10 lei, accesul fiind permis la tribunele 0 si I. Copiii, femeile și pensionarii vor beneficia de intrare liberă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *