România Educată: teze unice, BAC aplicat, salarizare diferenţiată

Teze unice naţionale cu pondere la admiterea în liceu, tranziţii mai flexibile între ciclurile de învăţământ, dezvoltarea învăţământului profesional şi a celui de tip dual sau salarizarea profesorilor în funcţie de performanţă sunt printre propunerile din Proiectul “România Educată”.

Documentul, lansat miercuri în dezbatere publică de preşedintele Klaus Iohannis, urmăreşte reaşezarea învăţământului românesc pe criterii compatibile cu exigenţele viitorului, astfel încât ţara să poată progresa.

Proiectul “România Educată” a fost realizat după consultări ample, pe parcursul mai multor ani, la care au participat peste zece mii de persoane şi organizaţii publice şi neguvernamentale implicate în sistemul de învăţământ. El se va afla, timp de trei luni, în dezbatere publică, iar în această perioadă vor fi organizate şi consultări cu mai mulţi factori decidenţi, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis la lansarea proiectului.

Şeful statului a precizat că “România Educată” îşi propune să contribuie la conceperea unui sistem educaţional pentru secolul XXI, un sistem stabil, sustenabil şi performant.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *