Românul care a comis “Jaful secolului” la Paris va fi extrădat

Autoritățile franceze au cerut extrădarea lui George Ploscaru (44 de ani), supranumit “Hoțul cu mâini de aur” sau “Calu Machedonu”, condamnat la 12 ani de închisoare după ce a comis celebrul jaf de cinci milioane de euro din Paris.

Mai toate ziarele mari din lume au scris pe prima pagină despre isprava românului. Supranumit “Hoțul cu mâini de aur”, acesta a furat, după un plan bine pus la punct, bijuterii de cinci milioane de euro dintr-un showroom privat al unei mărci elvețiene. Ca să își ascundă urmele, Ploscaru și-a luat identitate israeliană și s-a prezentat drept “Mizrahi”.

Iubita lui l-a denunțat ca să se răzbune. Ploscaru a fost arestat, iar bunurile au fost recuperate. La sfârșitul anului 2017, a fost condamnat la 12 ani de închisoare și obligat să plătească daune de 2,7 milioane de euro.

Magistrații Curții de Apel Ploiești, cei care au judecat cazul, au declinat această cerere către Curtea de Apel de București, care, la rândul ei, a refuzat să se pronunțe, iar cei care vor decide extrădarea lui George Ploscaru vor fi magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție din București.

“Sunt mândru de jaful comis”

În fața judecătorilor, George Ploscaru a recunoscut foarte arogant: “Sunt mândru de jaful comis”, replică demnă, la o adică, de filmele cu James Bond. Avocatul lui a declarat în timpul audierilor că acesta, împreună cu cei cinci complici, au premeditat jaful timp de trei luni. Toți au fost prinși abia după un an de la comiterea jafului.

“Intenția lui a fost de trecere la un alt nivel. Dintr-un hoț de portofele, să treacă la alt nivel. Pentru el a fost o provocare. În fața judecătorilor de drepturi și libertăți s-a declarat mândru și a spus textual că a fost o provocare de trecere la alt nivel”, a explicat avocatul lui Ploscaru în timpul procesului.

sursa: romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *