SCHIMBARE DE GARDĂ LA TIMIȘOARA

Spectacol la Timișoara la lansarea ceremoniei de schimbare de gardă ce va deveni, de acum înainte, parte din viața orașului. După mai bine de un an de pregătiri, sâmbătă, peste 1.000 de timişoreni şi turişti au asistat în Piața Unirii la schimbul de gardă, aşa cum se realiza el până în urmă cu 300 de ani, pe vremea armatei imperiale. La orele 18.00, în sunet de tobe, soldaţi îmbrăcaţi în ţinute de gală și cu arme din vremea Imperiului Habsburgic, au pătruns în Piața Unirii și s-au aliniat în formație pentru ceremonialul de schimbare a gărzii.

Uniformele imperiale au fost spectaculoase. Tobele au fost comandate la Palermo, armele și săbiile la Barcelona, iar veșmintele și pantofii la Timișoara. Ideea organizării unor astfel de ceremonii la Timișoara a apărut odată cu schimbarea la față a centrului istoric, iar inițiativa a aparținut lui Vasile Sopon, președintele Asociației Eugeniu de Savoya. Schimbul de gardă din Cetate va deveni o obişnuinţă la Timişoara, evenimentul fiind programat să aibă loc în fiecare sâmbătă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *