SE CAUTĂ VOLUNTARI

În Timiș se caută voluntari care să dăruiască trei ore pe săptămână copiilor din centre de plasament pentru a deveni prieteni, profesori şi modele pentru cei mici. Acest lucru se poate realiza prin intermediul programului educațional “Ajungem Mari” care se derulează până în data de 9 septembrie. Conform reprezentanților DGASPC Timiș, parteneri în acest program, voluntarii care doresc să se implice trebuie să întrunească anumite calități. 

Smaranda Marcu- purtător de cuvânt DGASPC Timiș

Pot să vă spun că fac o treabă foarte bună pentru copiii din centrele de plasament din județul Timiș, voluntarii pe care dânșii i-au format ajutând copiii la teme, ajutându-i să petreacă timp de calitate împreună, organizând diferite tipuri de activități în beneficiul acestor copii. Pentru a fi voluntar cred că cel mai important lucru este să ai în tine dorința de a ajuta, dorința de a face bine necondiționat și totodată atunci când voluntarii doresc să se implice în activități sociale și în sprijinirea copiilor instituționalizați este important să știe că au de-a face cu o categorie aparte de copii și totodată să știe concret pe ce domeniu doresc să se implice, pe ce domeniu pot să ajute.

Prin proiectul de voluntariat, în urma selecţiei şi a unui training iniţial, voluntarii susţin în centre, săptămânal, timp de cel puțin șase luni, şedinţe interactive de pregătire şcolară, ateliere creative sau de cultură generală, punând mult accent pe încurajarea copiilor. Fiecare voluntar le transmite copiilor cunoştinţele lui, în funcţie de pasiuni şi abilităţi, de la română, matematică şi engleză, până la informatică, muzică, teatru, arte plastice, educaţie pentru sănătate sau financiară. Voluntarii care doresc să se implice în acest program trebuie să aibă peste 16 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *