SE CER DEMISII LA SALPREST

Consilierul local Liviu Brînduşoni cere demisia directorului societăţii Salprest şi a membrilor Consiliului de Administraţie. Marţi, 28 august, a fost convocată o nouă adunare generală a acţionariatului, adică a consilierilor locali, societatea aparţinând Consiliului Local Lugoj. Ca şi la prima convocare, cei mai mulţi dintre consilierii locali nu au fost prezenţi la întâlnire, aşa că adunarea nu s-a putut ţine din lipsă de cvorum. Chiar şi aşa discuţia a fost una destul de aprinsă. Consilierul USR Liviu Brînduşoni le-a cerut celor din conducerea societăţii, director şi membrii Consiliului de Administraţie, să-şi înainteze demisiile pentru că au dus societatea la stare de insolvenţă.

Liviu Brândușoni- consilier local (USR)

Am ascultat problemele ridicate de președintele Consiliului de Administrație și acestea sunt cunoscute, nu sunt un mare secret. În urma acestei ședințe ar fi trebuit să îl desemnăm pe managerul societății Salprest, pe domnul Ghera reprezentant în relația cu administratorul special al societății Salprest, având în vedere că societatea intră în insolvență. După ce am ascultat toate aceste discuții am ajuns la concluzia că se impune să cer demisia întregii conduceri și a Consiliului de Administrație pentru un motiv simplu. Consider că nu este deloc normal ca după atâția ani în care ai gestionat destinele acestei societăți și ai adus-o în faliment să fii tot tu acela care vei încerca să o redresezi. Din punctul meu de vedere nu se va reuși acest lucru, vedem cu toții cât de mizerabil este orașul în ultimele luni, iar din punctul meu de vedere fără să acuz vreun partid sau vreun coleg consilier local, deciziile proaste care au fost luate, s-au luat în biroul primarului.

Abin Cania, preşedintele Consiliului de Adminsitraţie, este singurul care a luat în calcul acest act, cu mult timp în urmă, singurul lucru care l-a împiedicat fiind faptul că o demisie la momentul acela ar fi încurcat şi mai mult situaţia în care se află societatea. Cania își va da demisia în luna noiembrie, în momentul în care Tribunalul Timiş va anunţa prin sentinţă că societatea a intrat în insolvenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *