SE COMPLETEAZĂ OPȚIUNILE

Completatea opţiunilor în fişele de evaluare de către absolvenţii clasei a VIII-a și părinţii acestora începe mâine și se desfășoară până pe 3 iulie. Potrivit Ministerului Educaţiei, verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 30 iunie – 4 iulie. Ministerul Educației Naționale recomandă completarea fișei cu un număr suficient de opțiuni pentru a evita situațiile nedorite. Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați în învățământul liceal de stat se face în unitățile de învățământ liceal în care au fost admiși și pe site-ul admitere.edu.ro, în data de 9 iulie. În același timp, în unităţile de învăţământ gimnazial vor fi afișate listele cu locurile neocupate. Depunerea dosarelor de înscriere la liceele în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 10 și 13 iulie. În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată. A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în data de 7 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *