SE MODIFICĂ ACCESUL ÎN SPITAL

Conducerea Spitalului Municipal Lugoj a demarat un proiect prin care va fi reglementat accesul în curtea unității sanitare și pe secțiile de specialitate. Se are în vedere interzicerea intrării în curtea spitalului cu mașina, cu excepția angajaților, dar și limitarea accesului aparținătorilor în spațiile de cazare, pentru a se preveni contaminarea cu agenți patogeni, bacteriologici și suspensii periculoase din mediul exterior. Lucrările prevăd mutarea punctului de acces-control din fața pavilionului central, lângă laboratorul de analize medicale. Actuala clădire a portarului din fața pavilionului va fi demolată, iar intrarea va fi destinată doar accesului la compartimentul Primiri-Urgențe, atât pentru ambulanțe, cât și pentru aparținători, și va fi îngrădită. În fața compartimentul Primiri-Urgențe vor fi amenajate locuri de parcare pentru cei care însoțesc pacienții. Personalul spitalului și vizitatorii vor intra pe la poarta de lângă laborator, iar după ora 15 se va restricționa accesul în saloane. Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru sfârșitul acestui an.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *