Senatul propune extinderea perioadei de valabilitate a paşapoartelor

Senatul a adoptat, în procedură de urgenţă, un proiect care modifică Legea privind regimul liberei circulaţii a românilor în străinătate, potrivit acestuia persoanele cu vârste peste 25 de ani urmând să aibă paşapoarte valabile pe o perioadă de 10 ani.

Iniţiativa legislativă care aparţine Executivului prevede extinderea termenelor de la valabilitate a paşapoartelor de la 5 la 10 ani, pentru cetăţenii care au împlinit vârsta de 25 de ani şi de la 3 la 5 ani pentru persoanele între 12 şi 25 de ani.

Scopul principal al proiectului de lege este fluidizarea în acţiunile serviciilor de paşapoarte prin reducerea numărului de cereri pentru eliberarea paşapoartelor.

Un alt amendament la articolul 40 al proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 prevede: “Exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă numai în următoarele situaţii: este inculpată într-o cauză penală şi a fost dispusă, în condiţiile Codului de procedură penală, instituirea unei măsuri preventive, cu impunerea după caz, a obligaţiei de a nu părăsi o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia.”

Raportul cu amendamente şi iniţiativa legislativă au fost adoptate în plenul de miercuri al Senatului cu 77 de voturi pentru, nicio abţinere şi niciun vot împotrivă.

Proiectul urmează să fie votat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *