SERGIU BOIAN, ÎN FRUNTEA SCRIITORILOR ÎN GRAI

Sergiu Boian, poet în grai bănăţean şi co-realizator al emisiunii “La givan cu fraţii Boian” de la TenTV este noul vicepreşedinte al Asociaţiei scriitorilor în grai bănăţean.  În funcţia de preşe­din­te a fost ales Dan Liuţ, director al Casei de Cultură din Bocşa. Asociaţia scriitorilor în grai bănăţean are peste 50 de membri, creatori în grai din judeţele Timiş şi Caraş Severin. Din noua funcție, Sergiu Boian a spus că, printre altele, își propune atragerea a cât mai multor tineri în cadrul asociației.

Sergiu Boian, vicepreședintele Asociației scriitorilor în grai bănățean:

Activitatea asociației presupune continuarea muncii profesorului Ghera și profesorului Căliban care au condus până de curând această asociație, organizarea de concursuri și festivaluri în grai bănățean, și binînțeles mărirea spațiului, dar și continuarea publicării revistei  Asociației Tot Banatu-I fruncea”.  Faceți un apel către tineri să vină spre această asociație? Noi ne-am bucura să apară scriitori în grai bănățean. Când am început eu să scriu eram cel mai tânăr scriitor în grai bănățean. Au trecut 20 de ani de atunci și tot eu am rămas cel mai tânăr scriitor în grai bănățean. Așteptăm să vină tineri care să scrie și să creștem numărul membrilor

Sergiu Boian a publicat două volume în grai – “Cătră mileniul şie vine”  şi “Iarna din noi”, volum laureat al primei ediţii a Concursului “Marius Munteanu”. Este profesor de geografie şi limba şi literatura franceză la Şcoala generală nr. 2 din Lugoj şi la Şcoala din Victor Vlad Delamarina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *