ȘOC la deschiderea noului an școlar: Ce vor face profesorii infectați?

Mai sunt doar câteva ore până la începutul anului şcolar, pe modelul semaforului propus de Guvern, iar o întrebare extrem de importantă rămâne fără răspuns.

Concret, în mai multe judeţe se înregistrează deja cazuri de cadre didactice infectate cu coronavirus sau trimise în izolare pentru că sunt contacţi direcţi ai unor persoane care au COVID-19. Nimeni nu spune, însă, ce se întâmplă în aceste scenarii şi cine le va preda elevilor la ore. Asta în contextul în care deja în unele şcoli numărul cadrelor didactice este insuficient pentru elevi.

modlet.roMinistrul Educaţiei, Monica Anisie, a explicat, într-o declaraţie de presă, că profesorii care se vor afla în izolare vor preda cursurile online, exact cum s-a întâmplat şi în starea de urgenţă.

Pot participa la cursuri în sistem online, aşa cum au participat şi când au fost suspendate cursurile. În perioada în care am fost în stare de urgenţă, cum au ţinut cursurile? Nu de acasă? La fel cum s-au ţinut cursurile atunci, la fel se vor susţine şi acum“, a declarat Monica Anisie.

Ce nu spune, însă, ministrul Educaţiei, este ce se va întâmpla cu profesorii care sunt infectaţi şi prezintă simptomatologie COVID-19, fiind astfel inapţi pentru a-şi putea desfăşura orele. Cine le ia locul, ce fac elevii, când se recuperează materia?

Şcoala online, un vis frumos?

Recent, într-un interviu pentru Digi24, Andreea Ionescu, fondatorul Federaţiei Părinţilor şi Aparţinătorilor Legali, declara că a primit mai multe sesizări de la părinţi din România, care spuneau că scenariul hibrid este complet diferit faţă de ce propun autorităţile. Potrivit acesteia, în unele şcoli scenariul hibrid va însemna rotirea elevilor în ceea ce priveşte venirea la clasă, însă nu va exista transmisie online pentru cei care stau acasă, deoarece logistica nu permite. Aceştia ar trebui să îşi ia lecţiile de la ceilalţi colegi.



Ceea ce ar fi foarte necesar și urgent acum ar fi ca să se ia o decizie și să fim și noi, anunțați, pentru că părinții nu știu încotro s-o apuce. Varianta aceasta de a roti copiii la școală, iar ceilalți să urmărească… cum să urmărească, ca la televizor? Aceasta nu este o școală online. Dacă stai să te uiți ca la televizor, nu consider că este școală.“, a declarat Andreea Ionescu la Digi24.

Nimeni de la Minister nu răspunde

DC NEWS a încercat în mod repetat să obţină un punct de vedere de la Ministerul Educaţiei. Cu toate astea, nici secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Luminiţa Barcari, nici ministrul Monica Anisie, nu au răspuns apelurilor telefonice sau mesajelor scrise.

Astfel, nimeni nu ştie ce se va întâmpla la clasele la care profesorii infectaţi cu coronavirus nu vor mai putea preda, nici fizic, nici în sistem online.

sursa:dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *