SPECTACOL DE ZIUA MAMEI LA TEATRU

Ansamblul folcloric Lugojana, aflat sub îndrumarea maestrului coregraf Puiu Munteanu a susținut ieri un spectacol dedicat mamelor, intitulat “Cânt și joc pentru mama mea”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Municipal Traian Grozăvescu din Lugoj. Pe scenă au urcat dansatorii ansamblului şi 13 tineri interpreţi, acompaniaţi de orchestra condusă de Ionel Groza.

Puiu Munteanu, coregraf Ansamblul Folcloric Lugojana:

Am reușit să aducem în scenă tot repertoriul nostru. Am vrut eu să mă conving la fiecare grupă în parte unde ne aflăm, pentru că ne așteaptă un an greu. Fiecare grupă în parte a avut ceva nou, fiecare grupă în parte a trecut la alt nivel. De asemenea am vrut să-i văd și pe cei mai mari dintre ei cum se comportă în spectacol. Atunci când sunt singuri îți dai seama unde e nivelul lor. Sigur că fiecare are emoțiile lor, emoțiile de scenă. Dar prin repetiții multe, prin seriozitatea cu care lucrăm, prin repertoriul pe care îl abordăm credem că trecem noi peste aceste emoții

Sala Teatrului Traian Grozăvescu a fost arhiplină. Au venit părinți și rude ale tinerilor dansatori și interpreți aflați pe scenă, dar și iubitor ai muzicii și dansului popular. Aceștia s-au arătat plăcut impresionați de spectacol și au spus că ar vrea să vadă cât mai multe astfel de manifestări la Lugoj.

Un spectacol de vis. Foarte frumos. Mi-ar plăcea să fie mai des. Sunteți o amatoare a muzicii populare? Da. Chiar am fost o dansatoare. Ce v-a plăcut cel mai mult la spectacol? Tot, nu pot să spun că nu mi-a plăcut ceva

 Foarte frumos a fost. Și dansatorii, și soliștii, foarte frumos. Vă place folclorul? Da, cum să nu? Veți mai veni? Da, de câte ori este nevoie venim

 Extraordinar de frumos. Se vede că e muncă multă. Am și eu nepotul la dansuri, care pleacă acum în Tunisia, în 20 martie. Mă bucur de tot ceea ce face domnul Munteanu pentru Municipiul Lugoj. Dar ar trebui să fie și puțin ajutat, sponsorizat. Să le dea Dumnezeu sănătate și mult succes

 Pentru componenții Ansamblului Lugojana urmează o perioadă foarte încărcată, cu multe manifestări. Printre acestea se numără o deplasare în premieră în Tunisia la un carnaval între 20 și 27 martie și o deplasare în Cipru în perioada 30 iunie-7 iulie la un festival internațional de folclor. În paralel, coregraful Ansamblului Lugojana pregătește spectacolul ce va fi dedicat Zilei Unirii, dar și alte manifestări importante la care dansatorii lugojeni vor lua parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *