SPORTIVII LUGOJENI, ÎN SPRIJINUL ALEXANDREI

Oameni cu suflet mare au răspuns pozitiv la campania mediatică inițiată de Oana Cuza, mama Alexandrei Mustață, o fată de 12 ani diagnosticată cu o boală gravă la nivelul feței. Afecțiunea este numită sindromul wyborn-masson, o malformație arterio-venoasă care se manifestă prin sângerări masive la nivelul cavității bucale.

O mare parte din suflarea sportivă a orașului s-a mobilizat exemplar și a venit în sprijinul Alexandrei. Astfel că sâmbătă, cu ocazia cuplajului voleibalistic de la Lugoj la care au participat formațiile Agroland Timișoara, CSM Târgoviște, Știința Bacău și CSM Lugoj s-au adunat aproximativ 12 000 de lei. Cei aproximativ 700 de spectatori prezenți în Sala Sporturilor I.K. Ghermănescu au donat cât au putut, iar inițiatorii campaniei au scos la licitație tricouri, fanioane și o minge cu autografele sportivelor de la CSM Lugoj și Agroland Timișoara.

Un alt eveniment sportiv pentru sprijinirea Alexandrei a fost turneul de fotbal în sală organizat de arbitrul Gabriel Goloșie. Acesta a fost desfășurat pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminică și a reunit nu mai puțin de 21 de echipe. În cele din urmă Darova a fost echipa câștigătoare. După încheierea turneului, organizatorul a declarat că a reușit să strângă aproximativ 13 000 de lei care au ajuns la micuța Alexandra.

Gabriel Goloșie- organizator

Din punctul nostru de vedere cred că a fost cel mai reușit turneu. Au fost 21 de echipe, 11 au jucat sâmbătă, 10 duminică, patru grupe, trei de cinci echipe și una de șase. În două zile s-au adunat aproxiativ 13 000 de lei, fără ceea ce este în cutii. A fost cel mai de succes turneu organizat până acum? Da, din toate punctele de vedere. Nu am avut nicio cheltuială cu sala, cu ajutorul autorităților și echipele s-au mobilizat foarte bine. Multe echipe au dat peste 400 de lei, Știuca chiar 1600, a fost bine. Din punct de vedere al fair-play-ului a fost o competiție bună? Extraordinară, cu mici excepții, și cred că celelalte echipe pot să mă aprobe. A fost bine. Totul a fost bine.

Oana Cuza- mama fetei

Care este starea Alexandrei în momentul de față? Alexandra ziua este foarte bine, cu excepția faptului că obrăjorul stâng e puțin pătat, în schimb noaptea are sângerări, atât din guriță cât și din năsuc. Și din punct de vedere psihic? Are un psihic foarte bun. A refuzat anestezia generală, a mers pe anestezie locală. Timp de două ore a stat pe masă. Are un psihic foarte bun. Colaborează foarte bine cu toată lumea, este un copil foarte vesel. Cum vi s-a părut această mobilizare de forțe în sportul lugojean pentru Alexandra? Sinceră să fiu chiar nu m-aș fi așteptat. Au răspuns foarte prompt, foarte repede, foarte pozitiv. Sunt oameni cu un suflet mare. Și sper ca atât eu cât și Alexandra să putem mulțumi celor implicați.

În urma turneelor caritabile organizate, a campaniei mediatice, dar și în contul pe care îl are deschis, mama Alexandrei a reușit să strângă până acum suma totală de aproximativ 20 000 de euro. Ar mai trebui 5000 de euro pentru ca micuța să poată face deplasarea în Turcia pentru tratament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *