START ÎNTR-UN NOU SEZON COMPETIȚIONAL

Echipele de juniori de la secția de fotbal a CSȘ Lugoj vor lua startul într-un nou sezon competițional, după ce au trecut “examenul” unor evaluări generale pentru clasificarea cluburilor de tineret, realizate sub egida FRF. Demersul, efectuat în premieră pe baza unor criterii exigente, a avut ca scop formarea Ligii Elitelor, ca prim eșalon, ce va permite campioanei României să participe la Campionatul Elitelor, organizat de UEFA. Celelalte echipe vor participa în Campionatul Național U19 și U17 ce se încheie cu o finală națională. Cluburile care nu au trecut de fazele acestei clasificări, începute cu doi ani în urmă sau nu s-au înscris, nu vor mai putea să se înscrie în nici o competiție organizată de FRF și AJF Timiș. CSȘ Lugoj a obținut 40,5 puncte, obținând locul doi, în zona de vest, după Banatul Timișoara, depășind cluburi precum CSȘ Caransebeș și Drobeta Turnu-Severin. Liga Elitelor va avea două serii de 12 echipe fiecare, iar în Campionatul Național U19 și U17 vor fi 12 serii, repartizate geografic, cu 7-8 echipe pe unitate. Din sezonul 2019-2020 CSȘ Lugoj va participa cu echipele din generațiile 2001-2002 și 2003-2004, pregătite de Cosmin Petruescu, respectiv Simion Moatăr și Nicolae Cimponeriu în Campionatul U19, respectiv U 17. Primul joc din turul campionatului, ce a luat startul în 10 august, este programat miercuri, 14 august, când echipa lugojeană de la U19 va întâlni pe teren propriu pe CSM Școlar Reșița, la ora 16, iar formația CSȘ Lugoj de la U17 va înfrunta pe municipal pe CSM Școlar Reșița de la ora 18. Obiectivele campionatului pentru clubul lugojean sunt clasarea în prima jumătate a clasamentului.    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *