STEAUA ROȘIE, CÂȘTIGĂTOAREA CUPEI

Sala Sporturilor Ioan Kunst Ghermănescu a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a noua ediție a cupei CSM Lugoj la volei, competiție care a reunit patru formații din primele eșaloane ale României, Bulgariei şi Serbiei: Steaua Roșie Belgrad, Beroe Stara Zagora, Universitatea Cluj și CSM Lugoj. Competiția a fost câștigată de sârboaice, care au învins în finală echipa de pe Timiș cu 3-1. Lugojencele au reușit să se impună în două jocuri, trecând de Beroe Stara Zagora și de Universitatea Cluj, cu 3-0. Sâmbătă, în cea de-a doua zi a competiției, a avut loc și prezentarea lotului lugojean care va juca în Divizia A1. La eveniment au fost prezenți primarul Francisc Boldea și în premieră, cel mai mare voleibalist al Iugoslaviei, Vladimir Grbic, sportiv inclus în Hall of Fame, campion olimpic și căpitan al echipei naționale din țara vecină.

Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj (PSD):

Este cea mai frumoasă întâmplare, cred eu, din an, atunci când prezentăm noul lot. Practic, ca pasărea Phoenix, în fiecare an atunci când jucătoarele pleacă, ne facem un lot. Avem niște jucătoare foarte ambițioase, tinere, de 19,20, 23 de ani. Avem și cu experiență, la 30 de ani, cum e necesar în primul sextet. Am făcut și o echipă în Divizia B, ca să joace junioarele, pentru ca să promovăm voleiul în oraș și asta este cel mai important lucru. Care sunt așteptările primarului de la această echipă nou formată? Să ajungă în primii șase din Campionatul Național, ăsta e targetul pe care l-am dat și fiecare trebuie să țină cont de acest lucru, să se bată pentru acest lucru

Vladimir Grbic, campion olimpic:

Cred că este foarte important că a venit și primarul. Este foarte frumos când orașul trăiește alături de echipă, pentru că asta arată, pe lângă tradiție, și multă pasiune pentru volei. Vreau să le spun tuturor că în prezent Liga românescă este a patra în Europa, ca valoare, după Turcia, Rusia și Italia, cu foarte mari contribuții și investiții, așa că mi-aș dori ca în viitor să regăsim echipele naționale, feminină și masculină, reactivate și revenite la standardele dinainte

Competiția din weekend a fost considerată de stafful tehnic al echipei lugojene un test foarte util, având în vedere că peste puțin timp va începe și campionatul în prima divizie a țării. CSM Lugoj va juca în 27 octombrie, în deplasare la Știința Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *