ȘTRANDUL SE ÎNCHIDE

Lugojenii nu vor mai putea merge la ștrandul deschis în luna iunie. Începând cu data de 1septembrie acesta va fi închis publicului. Asta din cauza unei hotărâri de Consiliu Local care prevede că principalul loc de agrement al lugojenilor să funcționeze în perioada 1 mai-1 septembrie. Acesta se va deschide din nou în luna mai a anului viitor.

Angelica Rus- purtător de cuvânt Primăria Lugoj

În ședința Consiliului Local din data de 28 februarie a acestui an a fost aprobată hotărârea privind regulamentul de organizare și funcționare a bazelor de agrement Ștrand și Bazin Acoperit care prevede că ștrandul va funcționa anual din data de 1 mai până la data de 1 septembrie.

Lugojenii urmau să treacă de la ștrand la bazinul acoperit odată cu închiderea bazei de agrement exterioare. Însă nu se știe nici data exactă în care acesta se va deschide, reprenzetanții primăriei spunând că mai sunt 5% din lucrări de executat.  

Angelica Rus- purtător de cuvânt Primăria Lugoj

Momentan la Bazinul Acoperit mai sunt de executat 5 % din lucrări, urmând ca până în data de 10 septembrie proiectantul să depună dispoziția de șantier.

În acest an au fost vândute bilete în valoare de peste 200 000 de lei, de când Ștrandul s-a deschis. Primarul Lugojului nu exclude ca de anul viitor să modifice regulamentul și să permită ca Ștrandul să fie deschis până în 15 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *