SUCCES DE 1 MAI ÎN RONAȚ

Și-au luat adio și de la Continental Shield, competiția de mâna a doua din Europa, dar continuă meciurile din campionat. Rugbyștii de la Timișoara Saracens au avut în acest an un 1 Mai muncitoresc, ei jucând mai devreme partida cu cei de la U Cluj. Așa cum era de așteptat, bănățenii nu au avut niciun fel de probleme, învingând cu 47 – 19. Prima parte a meciului a pornit cu un eseu al lui Samoa, transformat chiar de acesta. A urmat Sabău, cu un eseu transformat tot de Samoa. După două lovituri de pedeapsă reușite de același sportiv a venit și un eseu al lui Zaharia, netransformat. Scorul pauzei avea să fie stabilit de eseurile lui Halalilo și Sabău, transformate: 33 – 0. Clujul a marcat trei eseuri prin Bârlădeanu, Murgoci și Toma, iar Timișoara a replicat prin Vlad Toma, eseul său fiind transformat de Melniciuc. Alte două reușite au fost marcate pentru gazde de Popa și Lemnaru, ambele transformate. Scorul final a fost 47 – 19, timișorenii trecând pe locul al doilea în calsament. Celelalte două jocuri ale rundei – Politehnica Iași-Știința Baia Mare și CSM București-Dinamo – au loc sâmbătă, 5 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *