Suspendarea educaţiei faţă în faţă, declarată ilegală într-un județ din România

Tribunalul Iaşi a admis ca fiind ilegală suspendarea activităţilor didactice faţă în faţă în şcoli, anunţă Asociaţia Şcolilor Particulare.

Asociaţia Şcolilor Particulare a cerut anularea parţială a Hotărârii nr.76/04.11.2020 a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, respectiv a articolelor care prevăd suspendarea activităţilor didactice faţă în faţă în şcoli.

Haine Sport Trening FemeiJoi, Tribunalul Iaşi a admis cererea de anulare a unor articole.

Instanţa a admis ca fiind NELEGALĂ prevederea prin care au fost suspendate activităţile didactice faţă în faţă în unităţile de învăţământ”, transmite Asociaţia Şcolilor Particulare.

Totodată, în 25 noiembrie va avea loc primul termen în procesul în care Asociaţia Şcolilor Particulare a cerut şi anularea prevederilor ordinului de ministru şi a hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin care au fost suspendate activităţile didactice faţă în faţă în toate şcolile din România.

Înţelegem să contribuim la ameliorarea situaţiei epidemiologice din ţara noastră, înţelegem că măsura suspendării cursurilor faţă în faţă este o măsură care este necesară în anumite situaţii, dar nu înţelegem de ce se adoptă o astfel de măsură fără o analiză serioasă, de ce se adoptă o astfel de măsură la nivel general. Poate copiii din grădiniţe, din clasele primare mici şi din clasele de final de nivel ar fi putut să vină la şcoală. Poate şcolile din zonele în care incidenţa este scăzută ar fi putut funcţiona. Poate pe viitor vom reuşi să punem educaţia acolo unde este locul ei în societatea românească” – este anunţul celor din Asociaţia Şcolilor Particulare.

colanti dama Magazin BIG Magsursa: alephnews.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *