Sute de români s-au întors acasă! Au venit din cele mai afectate zone de coronavirus

Sute de români au revenit chiar astăzi în țară. Aceștia s-au întors din mai multe țări afectate grav de coronavirus. Ministerul de Externe i-a ajutat să revină în România.

Ministerul Afacerilor Externe, alături de Ministerului Transporturilor şi cel al Afacerilor Interne, au ajutat 346 de cetăţeni români să revină în țară din Republica Franceză, Republica Italiană şi din Regatul Belgiei.

Imbracamite sport Femei Trening Modele Noi„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 5 iunie, a fost facilitată revenirea în ţară a 144 de cetăţeni români din Republica Franceză (pe ruta Bucureşti-Paris-Bucureşti), a 111 cetăţeni români din Republica Italiană (pe ruta Bucureşti-Roma-Bucureşti) şi a 91 cetăţeni români din Regatul Belgiei (pe ruta Bucureşti-Bruxelles-Bucureşti), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne”, informează MAE, prin intermediul unui comunicat.

Printre cetăţenii români care au revenit în ţară se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi şederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive. Revenirea în ţară a fost asigurată prin intermediul a trei curse aeriene operate de compania Tarom.

De asemenea, demersurile autorităţilor române au permis deplasarea către statul de domiciliu/reşedinţă pentru 27 de cetăţeni străini, respectiv 22 cetăţeni francezi, doi cetăţeni canadieni, doi cetăţeni britanici şi un cetăţean camerunez, precizează sursa citată.

„Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a sublinia importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate”, se mai menţionează în comunicat.



 

capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *