TABĂRA “HAPPY DARO” A AJUNS LA FINAL

Tabăra Internațională de Ceramică “Happy Daro” desfășurată la  Clubul Copiilor Lugoj, în perioada 22-31 iulie, a ajuns la final. 76 de participanți, copii și adulți din Danemarca, Polonia, Serbia, Ungaria și România au fost prezenți la cea de-a XIII-a ediție a taberei. Nu au lipsit atelierele de modelaj în lut, roata olarului, jocurile și concursurile inspirate din lumea medievală. Scopul final al activităților a fost construirea unui oraș în miniatură, care a ieșit pe măsura așteptărilor.

Simona Berghin, director Clubul Copiilor Lugoj:

După toată analiza noastră, așa din ultimele momente, cred că este una dintre cele mai frumoase tabere pe care am organizat-o.  A fost plină de evenimente. După cum ați văzut, am reușit să finalizăm macheta cetății. Sunt lucruri deosebite, sunt copii minunați, care au pus atâta pasiune în lucrul lor, încât nu pot să spun decât că sunt extrem de mulțumită și încântată. Macheta arată chiar foarte bine. Copiii, cei care vin de ani de zile în tabără au avut o sarcină foarte importantă și de grea, aceea de a realiza conturul cetății, iar ceilalți au făcut tot ce a ținut de ei, căsuțele și toate micile detalii să dea farmec acestei machete

Mica cetate a copiilor a fost apreciată la superlativ și de muzeograful Răzvan Pinca.

Răzvan Pinca, muzeograf:

Muzeul de Istorie și Etnografie Lugoj a sprijinit buna funcționare a Taberei Internaționale de Ceramică, într-un mod specific, prin organizarea unei vizite la sediul instituției, unde atât copiii cât și cadrele didactice au putut să vadă expozițiile permanente de etnografie și istorie. Tot în cadrul acestei vizite, le-am prezentat tot ce înseamnă ceramică medievală, tot ce înseamnă blazon și steme medievale, le-am arătat cănile, vazele, diferitele forme de cahre de ceramică. Au putut să vadă macheta cetății Lugojului, ceea ce cred eu că i-a inspirat foarte mult atât pe profesori, cât și pe micuți. Drept dovadă, astăzi am putut să vedem o realizare deosebită a cetății medievale a Lugojului, într-un fel aparte, a cetății extinse, așa cum și l-au închipuit copiii

Ieri a avut loc închiderea festivă a taberei și nici ploaia care s-a abătut peste oraș nu a împiedicat ca micuții să se bucure și să încheie plini de entuziasm acest eveniment. Fiecare dintre ei au primit diplome de participare, iar scenariul ultimei zile, cu dansuri medievale, cu roluri de prințese și regine i-a captivat în totalitate.

Acest costum îl am de la minunata noastră mamă, Simona Berghin, ea le are de când a făcut o prezentare și eu cred că această rochie reprezintă o prințesă a unui castel. Cum ți s-a părut tabăra? Tabăra mi s-a părut extraordinară, am reușit să cunnosc mulți oameni și am reușit să învăț multe lucruri noi și am și învățat cum să ne ajutăm între noi.  Tabăra mi s-a părut foarte frumoasă. Sunt  foarte fericită că am venit aici și că am învățat să dansez și mi-a plăcut foarte mult tema. Ce ți-a spus tema, cum te-a inspirat? M-am bucurat că toată lumea m-a ales pe mine ca regină, mi-a spus că mi se potrivește rolul și am fost deacord

Gândul elevilor se îndreaptă acum către ediția de anul viitor a taberei. Unii dintre ei chiar au venit cu propuneri de noi teme. În acest an tabăra a fost organizată de Clubul Copiilor Lugoj, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Asociația Smart Kreativ și Primăria Municipiului Lugoj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *